Mai 2017 – GRAITEC, dezvoltator internaţional de soluţii BIM şi CAD în sectorul AEC şi Autodesk® Platinum Partner în SUA şi Europa, anunţă lansarea GRAITEC Advance PowerPack for Autodesk® Revit® 2018, compatibil cu Autodesk® Revit® 2017 şi 2018.
În versiunea 2018 a pachetului PowerPack, curățarea și pregătirea fișierelor ce conţin modelul architectural înainte de a-l conecta cu modelul structural sau cu modelul de instalații este foarte uşor de realizat utilizând noua funcţionalitate Pregăteşte modelul din fundal din grupul Fişiere.
Un alt instrument util, adăugat în această versiune, Ataşează modelul din fundal, ce ataşează fişierul arhitectural de fundal la modelul structural sau de instalaţii, permite utilizatorilor să transfere standardele de proiect din fişierul ataşat.
O altă nouă funcţionalitate din grupul Fişiere, Creează vederi, creează rapid şi eficient vederi pe bază de şabloane de vizualizare, permiţând selectarea multiplă de șabloane pentru diferite niveluri/vederi.
Prepare Background Model

Link Background Model

Create Views

O altă schimbare se referă la adăugarea unei noi categorii de instrumente folosite la verificarea şi corectarea modelului analitic al proiectelor din Revit şi la obţinerea rezultatelor FEM corecte după exportarea acestora în Advance Design.
Noile instrumente din set sunt folosite pentru a reseta manual ajustările modelor analitice (Resetează modelele analitice), tăierea/extinderea automată a extremităților obiectelor apropiate (Tăiere sau Extindere), extinderea celor mai apropiate extremități ale elementelor selectate către un punct de referință (Extinde în nod) sau detectarea elementelor care par a fi conectate însă, din punct de vedere al calculul, nu sunt (Detectează erori).
De asemenea, versiunea 2018 aduce două noi instrumente de modelare: Unire & Separare Geometrie, care uneşte, separă sau schimbă ordinea categoriilor de elemente selectate în mod automat şi Izolaţie conductă, care alocă automat izolaţie sistemelor, pe baza unor parametri cum ar fi diametrul exterior sau interior, sau alocă o valoare specifică.
Alte îmbunătăţiri şi noutăţi importante includ noua interfaţă în limba rusă, precum şi pachetele personalizate de instalare, care permit instalarea individuală a anumitor funcţionalităţi din PowerPack, cum ar fi Administrare Familii, Legătură Excel şi Administrare Watermark.

O prezentare completă a noilor funcţionalităţi din Revit PowerPack 2018 este disponibilă în documentul Noutăţi în PowerPack for Revit 2018.
Joseph Pais, Director de Produs GRAITEC Group, a declarat: „Suntem în permanenţă încurajaţi de feedback-ul şi creşterea productivităţii, raportate de către utilizatorii de PowerPack for Revit din întreaga lume. Cele mai recente îmbunătăţiri şi noi funcţionalităţi din PowerPack for Revit 2018 au fost implementate ca urmare a cererilor venite din partea comunităţii în creştere de utilizatori proactivi.
Viziunea şi strategia noastră de dezvoltare de a deveni furnizor global de tehnologii BIM şi de a combina tehnologiile GRAITEC şi Autodesk va ţine cont şi de viziunea utilizatorilor şi cu siguranţa aceasta va transforma PowerPack for Revit în una din cele mai performante aplicaţii ce rulează peste Revit în momentul de faţă.”