Suita GRAITEC Advance 2013 a primit certificarea Microsoft pentru compatibilitatea cu Windows 8
29 ianuarie 2013Lansari

GRAITEC, dezvoltator internaţional de software pentru proiectare în domeniul construcţiilor civile şi industriale, anunţă că programele GRAITEC Advance 2013 au trecut cu succes toate testele de certificare Microsoft pentru compatibilitatea cu Windows 8 şi au primit logo-ul oficial ” Windows 8 compatible”.
Cele patru programe din suita BIM GRAITEC ADVANCE au trecut cu succes toate testele de certificare Microsoft pentru compatibilitatea cu sistemul de operare Windows 8. Certificarea dobândită este valabilă pentru versiunea 2013 a suitei GRAITEC Advance.
Testele de compatibilitate au vizat:
– Testul de instalare reversibil, care verifică următoarele: aplicaţiile nu forţează sistemul să se restarteze după instalare; foldere cu denumiri lungi si secvenţe de directoare sunt permise în timpul procesului de instalare sau dezinstalare; aplicaţia nu blochează instalări sau dezinstalări silenţioase şi execută automat mențiunile necesare în sistem
– Testul de instalare în directoarele corecte, care verifică dacă aplicaţiile, precum şi fişierele acestora sunt instalate corect în directoarele corespunzătoare
– Testul fişierelor cu semnătură digitală: testează fișierele executabile și driverele de dispozitiv pentru a verifica dacă au o semnătură digitală validă
– Testul de suport pe 64 de biti pentru Windows: testează aplicaţia pentru a verifica dacă extensia .exe este complatibilă cu arhitectura platformei pe care va fi instalată aplicaţia
– Testul de verificare a sistemului de operare: testează capacitatea aplicaţiei de a verifica pe ce versiune de Windows se execută
– Testul UAC (Control cont utilizator): asigură că aplicaţia nu are nevoie de drepturi de utilizare suplimentare pentru a rula
– Reacţia la mesaje de restartare date de sistem: testează comportamentul aplicaţiei la mesaje de oprire sau restartare ale sistemului de operare
– Testul „Safe mode”: testează dacă aplicaţia este concepută să funcţioneze în „safe mode”
– Testul pentru sesiuni multi-user: testează comportamentul aplicaţiei în format multi-user
– Testarea în cazul blocărilor sau erorilor: monitorizează aplicaţia în situaţiile în care aceasta se blochează sau are erori de executare
– Testul de compatibilitate şi rezilienţă: asigură că aplicaţia nu utilizează corecţii de compatibilitate cu Windows
– Testul Windows pentru funcţii de securitate: testează aplicaţia pentru a verifica dacă aceasta utilizează elementele de securitate Windows şi lista de control a permisiunilor
– Testul Windows pentru abaterea de la cele mai bune practici: testează capacitatea aplicaţiei de a asigura securitatea sistemului şi cea de reţea. Instalarea unei aplicații nu ar trebui să încalce în niciun fel securitatea sisemului de operare, sau să comită abateri de cele mai bune practici
Aidan Marcuss, Microsoft Senior Director – Windows Core Marketing and Ecosystem declară: „Windows îşi propune să ofere sisteme de operare cât mai eficiente. Prin intermediul Windows 8, utilizatorii noștri vor descoperi numeroase avantaje puse la dispoziţie de noul sistem de operare, fie că utilizează desktop, laptop sau tabletă.”
Manuel LIEDOT, Chief Product Officer GRAITEC adauga: „Suntem încântaţi să lansăm o versiune a suitei GRAITEC Advance ce îndeplineşte toate condiţiile de compatibilitate cu sistemul de operare Windows 8. Noile instrumente inteligente, precum şi designul atractiv vor îmbunătăţi şi simplifica modul de utilizare al suitei GRAITEC Advance.”